Litoralul românesc nu putea rămâne fără o stație Supercharger, dedicată posesorilor de Tesla, în condițiile în care numărul acestora a depășit deja cifra de 300 și continuă să crească accelerat și în acest an.
Gigantul american controlat de Elon Musk a deschis a cincea stație Supercharger din România la Constanța, după București, Timișoara, Pitești și Sibiu. Alte două orașe unde ar putea fi deschise stații Supercharger în viitor sunt Craiova și Brăila.
În țările vecine cu România, mai există stații de încărcare apropiate de graniță în Ungaria, la Szeged și Debrecen, Serbia (Belgrad) și Bulgaria Sofia si Plovdiv.
Stația din Constanța, care va opera cu șase încărcătoare, se găsește în parcarea City Mall, la etaj, fiind astfel ușor de accesat de șoferii care vor să viziteze litoralul sau se află doar în trecere.
Cu ajutorul unui Supercharger V3, posesorii de Tesla pot încărca cu pana la 250kwh, de peste 80 de ori mai rapid decât la o priză obișnuită, iar timpul de încărcare de la 0% la 80% poate fi mai mic de 30 de minute.
În aprilie, gigantul american Tesla a deschis primele două stații Supercharger din România, în București și Timișoara, și a deschis o sucursală, intrând astfel oficial pe piața locală. În luna mai, Tesla a deschis oficial primul showroom în România.
Tesla Owners Romania, clubul oficial al posesorilor de Tesla din România, a anunțat că se oferă să monteze Wall Charger Tesla cu montaj gratuit, pentru hoteluri sau pensiuni care pot oferi minim un loc de parcare rezervat, destinat exclusiv mașinilor electrice cu o putere instalată disponibilă de minim 11kw.