Elon Musk şochează din nou comunitatea automobilistică cu o declaraţie fierbinte — omul de afaceri susţine că compania sa, Tesla, este foarte aproape de lansarea unui sistem de pilot automat de nivelul V, din cele 5 posibile, deci unul complet autonom!
Ei bine, Tesla a fost printre primii producători auto care au lansat un asemenea sistem pe automobilele de serie, unul extrem de avansat, ba chiar să declare public că şoferul poate să nu participe la procesul de rulare odată ce sistemul este funcţional. Însă atunci sistemul putea activa fără erori şi gafe cu respectarea unor condiţii stricte, precum călătorii pe autostrăzi cu marcaj rutier vizibil şi sistem de navigaţie inclus. Astfel, noua declaraţie a lui Musk este incredibilă în actualitatea de astăzi.
Sistemul de pilot automat de nivelul V prevede un regim de rulare complet autonom, în care cel din spatele volanului are doar să seteze destinaţia, iar maşina va continua drumul automatizat, indiferent de condiţii climaterice, marcaj sau situaţiile din trafic. Şi nu doar pe autostradă, dar şi pe stradele mici urbane. Deci, Elon Musk susţine că o asemenea tehnologie va fi lansată de Tesla chiar până la sfârşitul acestui an, iar asta în timp ce concurenţii celor de la Tesla sunt de părere că un pilot automat complet autonom va apărea abia peste câţiva ani.